Un nou scandal este pe cale să izbucnească în Liga I după ce din cauza unei neînțelegeri între clubul vasluian și FIFA, echipa lui Porumboiu ar putea pierde jocul cu Dinamo la masa verde.
Finanțatorul moldovenilor spune că nu se poate întâmpla așa ceva și dă vina pe birocrația care există la FIFA. El a preciza că are toate documentele necesare pentru a dovedi că cei de la FIFA au făcut o eroare în cazul Vasluiului.
„Lucrurile sunt simple, doar că o birocrație care funcționează la FIFA poate să încurce lucrurile. Noi am avut interdicție la transferuri în două perioade. Acea interdicție a fost anulată după 1 septembrie, iar de pe 5 septembrie se putea lua orice jucător liber de contract. Avem documente care atestă acest lucru. Nicio Comisie din lumea asta nu putea să nu legitimeze jucătorii pe care i-am adus liberi de contract după această perioadă.
Noi am jucat cu Dinamo pe 11, iar pe 13 am primit hârtie de la FIFA că nu putem înregistra acei jucători. Noi vom demonstra că este o decizie proastă din partea FIFA. După data de 12 septembrie, pe site-ul FIFA apare că avem blocat la transferuri. Acest caz este similar cu cel al celor de la FC Sion din Elveția. FIFA nu ne-a interzis să folosim acei jucători, e doar un punct de vedere al lor. Sper ca în maxim patru etape să se rezolve toate aceste probleme.” a spus Adrian Porumboiu la gsptv.
„Nu îmi dă nicio emoție problema cu Marius Constantin. Asta este. Nu e o problemă tehnică, eu vorbesc numai despre problemele tehnice.”, a declarat și Hizo la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER